2016 July

Inteligența emoțională?

By | Resurse | No Comments

În secolul trecut, prin anii 30, exista o clasă specială și mică în care învăța viitorul rege Mihai. Să faci parte din ea însemna să ai un viitor asigurat. Făceai parte din viitorii lideri ai României. Pentru românii maturi de obicei Sorbona însemna cam același lucru. Pentru americani școlile din Ivy League. Evident nimeni nu a luat în calcul schimbările produse de comunism, dar pînă și comuniștii au inventat Academia Ștefan Gheorghiu a Partidului Comunist. Să ai carte însemna să ai parte, cel puțin pînă la un punct și în anumite limite.

Dar se pare că dincolo de școlile absolvite și de calitățile personale există ceva fără de care un lider nu are asigurat succesul. Evident într-o societate normală. Daniel Goleman, Annie McKee și Richard Boyatzis spun că acest ceva este inteligența emoțională. Deci în primul rînd ce este și la ce este bună inteligența emoțională?

Cînd auzim sintagma inteligență emoțională în mod reflex ne gîndim la emoții, la recunoașterea sau identificarea lor, la posibile reacții negative sau pozitive sau la exploatarea emoțiilor în vederea obținerii unor beneficii. Cu alte cuvinte manipularea indivizilor pe baza emoțiilor. Ce înseamnă să gîndești în mod reflex fără să fii informat!

Inteligența emoțională pare să fie mai mult ceva pentru copii. Sau mai degrabă o treabă de mame, bunici, unchi și verișori mai mari antrenați într-o educație de bun simț prin care subiectul (de obicei un copil la o vîrstă fragedă) este orientat, lămurit și călăuzit pe calea emoțiilor standardizate de societate și de familia extinsă. Să fie doar atît?

În primul rînd să definim contextul actual. Trăim într-o societate din ce în ce mai diversificată cultural, etnic, religios. O societatea ce era cîndva modernă și nu de mult post-modernă. O societate cu schimbări rapide, superficiale, trecătoare în care timpul nu mai înseamnă ce însemna pe vremea cînd eram noi copii și în care regulile nu mai seamănă (uneori nici în mare) cu cele cînd am împlinit 18 ani.

Dacă destul de recent o generație însemna circa 20 de ani și a fii matur însemna de obicei să treci pragul celor 18 ani, azi observăm că societatea se grăbește. Ea se află într-un tumult emoțional declanșat de fenomene sociale, culturale, religioase ce implică emoțional atît individul, cît și comunitatea. Terorismul, fenomenul migrației în masă, crizele economice, conflictele inter-etnice și inter-religioase, crizele financiare, economice și politice se împletesc cu succesul sau falimentul personal, cu aspirații, vise și năzuințe personale sau individuale. Ca urmare copiii tind să cunoască mult mai repede ceva ce noi aflam mult mai tîrziu. Internetul, televiziunea, izolarea și informarea rapidă, cît și interacțiunea socială complexă cu care se confruntă dau naștere la emoții. Emoții ce în mod normal se exteriorizează. Cum? Cînd? Unde? Cît de vehement, profund sau cît de mult sunt ele îngropate în subconștient?

Copil sau adult, tînăr sau bătrîn, femeie sau bărbat, șef sau subaltern, bogat sau sărac, alb, negru, galben, creol, metis sau cine știe ce amestec, școlit sau analfabet, dar mai ales defavorizat de soartă sau în culmea gloriei, toți (cu excepția psihopaților, desigur…), avem o inimă, un creier, niște emoții. Oare la ce ne-ar ajuta inteligența emoțională? Nu o asimilăm prin osmoză?

În acest caz, inteligența emoțională este ceva destul de complex și ceva ce poate fi achiziționat sau învățat. În aceste condiții liderul înnăscut pare să fie ceva de domeniul trecutului. Iată cîteva elemente esențiale ale inteligenței emoționale: componențele de conducere cu autocunoașterea, stăpînirea de sine, conștiința socială și gestionarea relațiilor. Cîte din acestea le achiziționăm prin filiera obișnuită de-a lungul copilăriei? Nu prea multe sau mai bine spus, nu în condiții în care le putem testa și corecta fără pierderi emoționale.

Deși la prima vedere pare ceva simplu, lucrurile sunt mai complexe decît ne-am aștepta. Autocunoașterea este compusă din autocunoașterea emoțională, autoevaluare corectă și încrederea în sine. Stăpînirea de sine este alcătuită din autocontrol, transparență, adaptabilitate, ambiție, inițiativă, și optimism. Din conștiința socială fac parte empatia, conștiința organizațională și solicitudinea. Și în cele din urmă, gestionarea relațiilor cuprinde inspirația, influența, formarea altora, facilitarea schimbărilor, gestionarea conflictelor împreună cu spiritul de echipă și colaborarea.

Fără de acestea un lider nu poate fii lider.