Motivațional

Patru pericole ale relației într-un cuplu

By | Motivațional, Resurse | 2 Comments

Născut la 26 aprilie 1942, John Mordecai Gottman este profesor emerit în psihologie la Universitatea din Washington. Este cunoscut pentru activitatea sa în domeniul stabilității căsătoriei și analizarea relațiilor din cadrul căsătoriei datorită unor observații științifice nemijlocite.

Concluziile sale au fost incluse ca resurse ale consilierii relațiilor de căsătorie care are ca scop îmbunătățirea funcționarii relației și evitarea acelor comportamente prezentate de Gottman și alți cercetători că sunt nocive relațiilor umane. De asemenea cercetarea sa a avut un impact major asupra dezvoltării unor concepte importante în sociologie, și anumte în domeniul analizei secvențelor sociale. Împreună cu soția sa, Gottman conduce un institut non-profit de cercetare (The Relationship Research Institute) și un ong, pentru formarea terapeuților (Institutul Gottman).

Gottman a fost recunoscut în 2007 ca unul din cei 10 cei mai influenți terapeuți din ultimul sfert de secol. Cercetarea efectualtă de Gottman a arătat că nu contează doar modul în care cuplurile se iau de cap, ci și cum au ajuns să se certe. După un timp căsătoriile devin mai stabile, dacă cuplurile învață cum să se împace după o ceartă.

Un semnal de alarmă apare cînd amintirile considerate pînă atunci frumoase de cei doi încep să fie interpretate negativ. Amintirile cuplului constituie tezaurul acestuia și ca urmare ele trebuie păstrate și protejate.

Gottman a făcut o paralelă între cei patru călăreți ai apocalipsei și cele patru atitudini care duc la destrămarea unei căsnicii. Dacă se declanșează o criză cuplul poate să se confrunte cu patru atitudini negative ce se manifestă de multe ori reflex: Read More