Martha Stout: Sociopatul de alături. Cum să-l cunoști și să te ferești de el.

Postat de March 2, 2014 Resurse Nici un comentariu

O carte cu un titlu incitant și cu un conținut pe măsură. Se spune că fiecare dintre noi avem un anumit grad de nebunie, ceea ce doar oamenii normali recunosc. Dincolo de această constatare, e bine totuși să ai habar cine are probleme reale și care sunt riscurile în cazul în care acesta e vecinul tău. Martha Stout analizează cîteva cazuri reale și încheie prin a prezenta unul imaginar, care aprinde beculețul de avertizare: dacă nu ești atent ai putea fi victima unor psihopați. Cartea are o calitate ce puține cărți o au: evidențiază multe adevăruri pe care le știm, dar pe care în mod normal nu le băgăm în seamă.

Martha Stout numește conștiința “al șaptelea simț”. Poate nu e prima care face acest lucru, dar ce contează dincolo de intuiție, care este al șaselea simț, conștiința veghează să nu facem lucruri rele. Conform DSM IV psihopat sau psihopată este cineva care întrunește cel puțin 3 din cele șapte criterii de diagnosticare: 1. eșec în a se conforma normelor sociale, 2. ipocrizie și caracter manipulativ, 3. impulsivitate, eșec în a planifica în perspectivă, 4. nervozitate, agresivitate, 5. nepăsare față de siguranța sa sau a celorlalți, 6. lipsa de consecvență a responsabilității, 7. lipsa remușcărilor după ce a rănit, maltratat sau a furat alte persoane.

În același timp acestea se asociază cu un anumit șarm, o charismă, care-l face pe psihopat să pară mai atrăgător, mai interesant decît omul de rînd. Psihopatul își asumă riscuri mult mai mari și are nevoie de o continuă și tot mai mare stimulare. Tipic pentru el este minciuna și înșelătoria patologică și relațiile de tip “parazit” cu prietenii, pe care-i exploatează.

Marta Stout ne informeză că aproximativ 1 din 25 de oameni sunt psihopați ca urmare există o mare probabilitate să cunoaștem cîțiva. Cu unii am fost chiar prieteni pentru că ne-au fermecat prin charisma lor, cu alții am ajuns doar la faza de cunoscuți pentru că nu au reușit să ne atragă în mrejele lor. Probabil că cel de-al șaselea simț ne-a avertizat.
Stout îl menționează pe Ieronim ce a introdus noțiunea de synderesis, care înseamnă a distinge între bine și rău, interpretînd celebra viziune a lui Ezechiel. Contemporanul său, Augustin, susține că toate legile morale derivă din Adevăr și că au fost descoperite tuturor oamenilor. Totuși rămîne validă întrebarea, în opinia autoarei “De ce nu toși oamenii sunt buni?” Și “De ce la unii oameni “vedem conștiința distrusă și strămutată?”.

Abia în secolul XIII Toma d’Aquino vine cu o soluție: între synderesis, infailibila cunoaștere a binelui și a răului din perspectiva lui Dumnezeu și constentia, judecata omenească ce se străduie să judece și să decidă între bine și rău, există  o distincție. Rațiunea primea de la Dumnezeu informațiile, dar trecute prin gîndirea omenească deciziile nu erau identice cu cele dumnezeiești. Ca urmare nu conștiința era de vină pentru ce se întîmpla, pentru că a face rău însemna doar a greși. Acest mod de a justifica conștiința provine din faptul că în acele vremuri se credea că legile moralității sunt absolute, că toți oamenii cunosc Adevărul absolut și comportamentul inadecvat este rezultatul unei gîndiri eronate. După ce introduce conătiința din perspectivă creștină, Stout ajunge și la impactul gîndirii freudiene.

Cele de mai sus au fost acceptate pînă cînd Sigmund Freud a  susținut apariția Supraeului care îi înlocuiește pe părinți în mintea copilului, nu pe Dumnezeu. Martha trage o concluzie extrem de validă: “Cu această “descoperire” a Supraeului, Freud a smuls practic conștiința din mîinile lui Dumnezeu și a pus-o în ghearele angoasate ale mult prea umanei familii. Această schimbare de domiciliu a conștiinței a necesitat unele schimbări înfricoșătoare în perspectiva noastră veche de sute de ani. Brusc, conțineau erori fundamentale, iar Adevărul absolut a început a se supune incertitudinilor relativismului cultural.”

Freud a susținut că s-ar putea “repara” conștiința unor indivizi (prin psihanaliză) și că organizarea finală a Supraeului este dependentă de rezolvarea complexului lui Oedip de către copil. Martha îi atribuie, pe bună dreptate, lui Freud meritul de a fi demonstrat că “simțul nostru moral nu este un cod unidimensional ermetic”, cadrul social ce dictează respectarea regulilor “jocului”.

Marta Stout atrage atenția că ,,psihopații sunt remarcați îndeosebi pentru superficialitatea trăirilor, pentru natura ipocrită și trecătoare a oricăror sentimente afectuoase pe care pot pretinde că le au, o anume asprime răpitoare. Odată ce farmecul superficial este dat la o parte, căsniciile acestor oameni sunt lipsite de iubire, unidirecționale și aproape întotdeauna au viață scurtă.  …partenerul este văzut ca o posesiune a cărei pierdere îl poate face pe psihopat să se simtă furios, însă niciodată trist sau responsabil.”

În ceea ce privește suferința psihopatului Marta Stout ajunge la concluzia că spre deosebire de alte tulburări ,,psihopatia este singura “boală” care nu determină suferința pentru persoana cu această tulburare, niciun fel de discomfort subiectiv.”

Unul dintre elementele cele mai interesante pomenite de autoare este experimentul profesorului Milgram din 1961-62 de la New Heaven, Universitatea Yale. Experimentul este un must pentru toți cei ce au idee ce înseamnă leadership și vor să nu o ia razna (whatever this means!). Vă sfătuiesc să îl citiți sau să îl vizionați și să luați aminte.

Recomand așadar cartea ce se poate comanda pe comenzi@edituratrei.ro cu o mică și necesară atenționare: nu toate persoanele care suferă de anumite afecțiuni psihice sunt “nebuni” și periculoși. Nu au vrut ei să fie așa, după cum nici noi nu am ales unde să ne naștem și cum să ne fie ochii, părul, sexul, etc. Citiți cartea cu o anumită doză de relaxare. Psihopații încă nu s-au organizat și nici nu au jurat să ne exploateze sau mai rău, să ne lichideze.

Raspundeti

Adresa dumneavoastra de email nu va fi publicata.